femeia stie mereu
Cazând te prind in gândul meu
fierbinteala privirii din
buzele voluptoase ma smulge
prin pârghia lunii spre tine
la era lacrimilor sincere cand
mainile-mi flamânde
muscau din carnea alba
a magiei soldurilor tale
ma nasc,ma târâi si mor
in desertaciunea vietii mele
pe care-o iubesc cu incapatânare
ma scald si hapai nesatul
viitorul lapte al merelor verzi
spalate de roua cald'a pasiunii
dar insomnia acelor de ghiata
ma rapeste acestui cântec de sirena
si imi satur foamea
doar cu un botz de aer
ce se-ncapatâneaza trupescului
si totusi ma simt implinit
eu "o perfectiune proasta"...
Etichete: mihutpanciu mihut panciu pricop mihail papacea sibiu