Translatarea mediatica a "Cazului Tanacu"

Încercarea de a face o abordare interdisciplinară este întotdeauna un demers dificil în reglarea ponderii în care disciplinele implicate se întrepătrund şi influenţează reciproc dar şi a metodelor de studiu abordate din aceste domenii, cu precădere când avem de-a face cu domenii, datorită obiectului de studiu şi intereselor la un anumit nivel, asemănătoare dar în acelaşi timp diferite ca acestea: Psihologie, Psihiatrie, Sociologie, Teologie, Jurnalistică.
Am ales să fac o cercetare mai ştiinţifică a „Cazului Tanacu”, atât de mediatizat, datorită numărului foarte mare de persoane neavizate care au formulat opinii sau chiar au atacat violent problema fără să fie în totală cunoştinţă de cauză, iar poziţia lor de referinţă pentru opinia publică a avut o şi mai mare influenţă asupra celor şi mai puţin informaţi decât erau ei.
În general lucrurile cele mai simple sunt cele mai frumoase, însă frumuseţea acestora nu se compară cu fascinaţia şi plăcerea cercetării labirinturilor minţii omeneşti. Empatia, altruismul, toleranţa, dragostea creştină sunt dimensiuni asemănătoare ca finalitate ce provin din abordări diferite ale aceleiaşi teme. Dacă în acest caz delimitările se fac relativ simplu; în perspectiva stabilirii graniţei între delirului mistic, a unui individ cu o boala psihică, şi a unei persoane cu o intensă şi reală trăire spirituală, izvorâtă din propriile credinţe religioase; sau dintre spasmele unui bolnav de epilepsie sau schizofrenie şi mişcările necontrolate ale unei persoane posedată de diavol; atunci aceste graniţe sunt foarte greu de stabilit întrucât avem de-a face cu simptome asemănătoare ale unor trăiri cu totul diferite provenite din domenii cu abordări şi mai diferite. Ne aflăm astfel în situaţia de a pune următoarea întrebare unei ţări majoritare ortodoxe <>.
Oamenii nu au doar dreptul să fie informaţi ci au şi această responsabilitate, pentru că ignoranţa nu este o scuză! Şi pentru că toţi suntem, conform unei cunoscute teorii sociologice „animale sociale”, trebuie să comunicăm cât mai bine posibil pentru a putea coexista în acelaşi spaţiu. Trebuie să fim liberi să facem ce vrem, fără, însă, a încălca „libertatea” celor cu care coabităm în aceeaşi dimensiune spaţio-temporală; iar acest lucru este posibil numai dacă cercetăm, ne informăm sau dacă acceptăm să fim educaţi în acest sens de cei responsabili cu acest demers.
Acest organism de „informare în masă” este mass-media, care este obligată, prin codul său deontologic, să transmită informaţia întreagă şi cât mai obiectiv posibil. Pentru că rolul său pe care îl are în societate îi permite să influenţeze, într-o direcţie sau alta, un număr foarte mare de persoane; putând în egală măsură să contribuie la demisia unui preşedinte de stat (să nu uităm de preşedintele american Richard Nixon şi „Afacerea Watergate”) sau să mobilizeze o ţară întreagă pentru a ajuta un grup de persoane rămase fără locuinţe în urma unei inundaţii (tornada ce a afectat localitatea Făcăieni din zona Ialomiţei).
Tot o astfel de „mobilizare de forţe” a fost şi în „cazul Tanacu” când, poate din febra momentului sau alte motive necunoscute sau imposibil de a fi demonstrat, jurnaliştii au uitat de respectarea totală a codului deontologic (ce spune în Conduita profesională „În exercitarea rolului său de garant al democraţiei, presa are datoria primordială de a respecta drepturile omului. Astfel : 2.1.1. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovăţie.” [1]) şi au fost primii care „au aruncat cu pietre”.
Ştirea de senzaţie era, rating-ul creştea şi odată „bulgărele” format el a devenit din ce în ce mai mare. Nu doresc să cad în aceeaşi capcană a stereotipizării şi grabnic-judecării şi să-i cataloghez pentru toţi cei din domeniul jurnalistic sau să-i acuz de ceva, rolul acestei lucrări nu este de a stabili vinovaţi, ci de a descrie cât mai bine întregul fenomen. Cum, în articole/reportaje s-a omis sau nu s-a mai obosit nimeni sa studieze şi acele informaţii, în cazul în care ele erau prezente, şi după cum cunoaştem şi din patologie, niciodată nu există o singura cauză pentru efectul prezent, ci o multitudine de cauze ce şi-au dat concursul într-un context anume rezultând în final efectul perceput de noi.
Şi dacă în acest caz mass-media „gardianul democraţiei” nu a fost la cel mai înalt nivel al prestaţiei sale, nimeni nu a intervenit în mod oficial din instituţiile implicate, să stabilească anumiţi parametri, să ia o anumită poziţie, pentru a informa mai bine opinia publică românească, dar mai ales pe cea internaţională şi de a evita, astfel, o altă denigrare a imaginii ţării noastre pe plan internaţional. Statul român s-a confundat cu o mica situaţie de criză în care au fost implicaţi mai mulţi actori ai scenei sociale din domeniul jurnalistic, medical, bisericesc, al asistenţei sociale, ale relaţiilor dintre aceste instituţii şi al relaţiilor internaţionale; iar modul cum a tratat acesta situaţie lasă de dorit … la mai bine.
Prin astfel de lucrări bilaterale nu are de câştigat numai un domeniu ci ambele domenii şi implicaţiile sale practice devin exponenţiale prin combinarea cunoştinţelor din arealul ştiinţific psihologic/psihiatric şi de ce nu şi medical cu cele din domeniul religios ce oferă o altă abordare filosofică, spirituală şi transcendentă a elementului uman.
[1] http://crji.org/content.php?id=35&l=1, Central Român de Jurnalism pentru Investigaţie, 17.06.08

Textul de mai sus face parte din lucrarea mea de licenta sustinuta in cadrul Facultatii de Stiinte "Lucian Blaga" din Sibiu, sectia Psihologie de anul acesta; iar motivul, pentru care am postat acest extras aici, este pentru a face cunoscut publicului larg o varianta - documentata si cat se a fost posibil de impartiala - a unei situatii "mulse" de diverse persoane/institutii numai pentru a obtine faima sau audienta.
Mai jos este varianta in limba engleza.